Liga Campionilor: Bayern - Real. Cristiano Ronaldo, decisiv pentru Real Madrid

Postat la: 13.04.2017 08:47

Real Madrid a învins-o pe Bayern Munchen cu scorul de 2-1 (0-1), miercuri seara, în deplasare, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor la fotbal, după o repriză secundă excelentă.

Bayern a dominat prima parte şi a deschis scorul, prin chilianul Arturo Vidal (25), care a ratat apoi un penalty în prelungirile primei reprize. Real a fost mai bună după pauză, când Cristiano Ronaldo a reuşit dubla (47, 77), iar bavarezii au terminat meciul în zece oameni. După o perioadă de tatonare, oaspeţii au avut prima ocazie, prin Benzema (18), dar Neuer a fost la post. Francezul a fost lipsit de şansă un minut mai târziu, când a trimis în bară, la centrarea lui Kroos.

Bayern a deschis scorul în min. 25, prin Vidal, cu capul, din cornerul lui Thiago Alcantara. Chilianul a mai avut o şansă (40), dar a trimis cu capul pe lângă ţintă. Finalul primei reprize a fost unul animat, Neuer salvând situaţia la şutul lui Ronaldo (42), pentru ca mingea expediată de Kroos (43) să treacă alături de poartă. Bayern se putea desprinde pe tabelă, după ce a primit un penalty pentru henţ comis de Dani Carvajal, dar Vidal (45+2) a trimis peste poartă din punctul cu var. În loc de 2-0, în debutul părţii secunde scorul a devenit 1-1, Cristiano Ronaldo marcând cu un şut din voleu, la centrarea lui Carvajal (47).

Campioana Europei a dominat jocul şi ocaziile s-au succedat una după alta la poarta lui Neuer. Portarul a respins peste bară reluarea lui Bale cu capul (56), la centrarea lui Modric, după care Bayern a rămas în zece oameni, Javi Martinez primind două cartonaşe galbene în decurs de patru minute (58, 61), ambele pentru faulturi la Ronaldo.

Avantajul numeric nu a făcut altceva decât să faciliteze şansa madrilenilor, însă Benzema a ratat ţinta în min. 72, apoi a fost blocat de Neuer (73), care s-a opus şi la şutul lui Ronaldo (75). Portughezul nu a mai putut fi oprit în minutul 77, când a fructificat centrarea lui Asensio, reuşind golul său cu numărul 100 în cupele europene. Real a mai avut o oportunitate până la final, prin Marcelo (80), dar şutul brazilianului a ocolit poarta.

Bayern, antrenată de Carlo Ancelotti, fost antrenor la Real Madrid în 2014, a resimţit absenţa golgheterului său Lewandowski, care nu a fost nici pe banca de rezerve.

Returul va avea loc la Madrid, pe 18 aprilie, dar echipa pregătită de Zinedine Zidane a luat o opţiune importantă pentru semifinale.

Bayern Munchen - Real Madrid 1-2 (1-0)

Au marcat: Arturo Vidal (25), respectiv Cristiano Ronaldo (47, 77).
Arturo Vidal a ratat un penalty în min. 45+2 (şut peste poartă).
Munchen, Fussball Arena: 70.000 spectatori
Liga Campionilor - sferturi de finală (tur)

Au evoluat echipele:

Bayern: 1. Manuel Neuer - 21. Philipp Lahm (căpitan), 8. Javi Martínez, 17. Jérôme Boateng, 27. David Alaba - 14. Xabi Alonso (18. Juan Bernat, 64), 23. Arturo Vidal - 10. Arjen Robben, 6. Thiago Alcantara, 7. Franck Ribéry (11. Douglas Costa, 66) - 25. Thomas Muller (29. Kingsley Coman, 81). Antrenor: Carlo Ancelotti.
Rezerve neutilizate: 26. Sven Ulreich - 13. Rafinha, 32. Joshua Kimmich, 35. Renato Sanches.
Real Madrid: 1. Keylor Navas - 2. Dani Carvajal, 6. Nacho, 4. Sergio Ramos (căpitan), 12. Marcelo - 19. Luka Modric (16. Mateo Kovacic, 90+1), 14. Casemiro, 8. Toni Kroos - 11. Gareth Bale (20. Marco Asensio, 59), 9. Karim Benzema (10. James Rodríguez, 83), 7. Cristiano Ronaldo. Antrenor: Zinédine Zidane.
Rezerve neutilizate: 13. Kiko Casilla - 21. Alvaro Morata, 22. Isco, 23. Danilo.

Arbitru: Nicola Rizzoli; arbitri asistenţi: Riccardo Di Fiore, Filippo Meli; arbitri asistenţi adiţionali: Luca Banti, Antonio Damato; arbitru de rezervă: Elenito Di Liberatore (toţi din Italia)

Cartonaşe galbene: Kroos (44), Carvajal (45), Xabi Alonso (47), Javi Martínez (58, 61), Vidal (90).
Cartonaş roşu: Javi Martínez (61). www.agerpres.ro

CFR Cluj - FC Viitorul 0-0. Avantaj pentru FCSB

CFR Cluj a terminat la egalitate cu FC Viitorul Constanţa, 0-0, duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a fazei play-off a Ligii I de fotbal. FC Viitorul a revenit pe primul loc pentru...
Bayern Munchen a învins Borussia Dortmund cu 4-1

Bayern Munchen a învins Borussia Dortmund cu scorul de 4-1 în meciul derby al etapei a 28-a a campionatului german de fotbal Bundesliga, disputat sâmbătă. Bavarezii s-au impus prin golurile...

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu