Cuc-ul şi pupăza de la ROMATSA

Postat la: 03.08.2017 08:31

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, omul impus şi garantat de baronul PSD de Giurgiu, Niculae Bădălău, continuă să-şi bată joc de angajaţii de la ROMATSA, dar totodatî și de această enitate.

De şapte luni de zile, Cuc-ul lui Bădălău nu este în stare să reglementeze funcţionarea legală conform OUG 109/2011- privind guvernanţă corporativă a întreprinderilor publice cu modificările şi completările ulterioare, atât a conducerii executive dar şi a celei administrative de la ROMATSA. Ca atare, menţine o conducere executivă interimară şi un Consiliu de Administraţie provizoriu format din şapte membrii, printre care secretarii de stat de la Transporturi- Dragoş Titea, şi Turism- Cristina Târteață, dar şi secretarul general al Transporturilor-Petre Neacșa şi reprezentantul Ministerului de Finanţe- Marioara Niţu.

Însă, la ultima şedinţă, de la sfârşitul săptămânii trecute, membrii provizorii ai CA de la ROMATSA au luat o hotărâre prin care se doreşte devalizarea acestei societăţii. "Consiliul de Administrație al regiei a hotărât, în şedinţa din data de 29.05.2017, ca suma existentă în soldul contului 117 -Rezultatul reportat, după acoperirea pierderii din anul 2016, respectiv diferenţa rezultată (39.705.837 lei), să fie virată la bugetul statului". Prin această hotărâre de virare la bugetul de stat a sumei de 39.705.837 de lei, adică circa 9.000.000 de euro, se urmăreşte intrarea cât mai urgentă în colaps a ROMATSA. Într-o notă adresată membrilor CA pe 26 iulie 2017, conducerea executivă avertizează: „Situaţia financiară a ROMATSA va continuă evoluţia negativă înregistrată în anul 2016, când a fost înregistrată o pierdere contabilă în valoare de 53.835,82 mii lei, chiar dacă s-ar realiza o încadrare în costurile planificate.

Astfel. pierderea contabilă estimată pentru perioada 2017-2019 este de 259.266 mii lei şi va trebui acoperită prin utilizarea rezervelor sau a sumelor aflate în rezultatul reportat. Aceeaşi evoluţie negativă este inreqistrată şi în cazul disponibilităţilor băneşti. care se vor reduce la aproximativ o treime la sfârşitul anului 2019, prin comparaţie cu începutul anului 2017". Totodată, membrii CA sunt atenţionaţi de faptul că „ROMATSA va înregistra o evoluţie negativă accentuată. iregistrând pierdere contabilă cumulată estimativă pentru perioada 2017-2019 de aproximativ 491.451 mil lei. În privinţa disponibilităţilor băneşti, în anul 2019, acestea nu vor mai putea acoperi angajamentele asumate, deficitul fiind de aproximativ 56.221 mii lei". Cifrele sunt clare şi nu mai lasă loc de interpretare. Însă, reprezentantul Ministerului de Finanţe, Marioara Niţu, este persoana care a insistat ca cei aproximativ 9.000.000 de euro să plece din caseria ROIMATSA către bugetul de stat.

Decizia Marioarei Niţu este surprinzătoare întrucât cu alte societăţi în asemenea situaţia cu ROMATSA , cum ar fi Romgaz, Nuclearelectrica sau Antibiotice Iaşi, ea a procedat cu totul diferit, adică a lăsat în caseria respectivelor companii a sumei existente în soldul contului 117 după acoperirea pierderii din anul 2016, şi, ca atare, nu s-a virat nicun ban la bugetul statului. Această hotărâre a fost luată şi ca urmare a noncombatului făcut de reprezentanţii Ministerului Transporturilor, Dragoş Titea- „regele păcănelelor"şi secretarul general Petre Neacşa.

Mai mult, membrii CA au fost avertizaţi de către conducerea executivă de perspectiva sumbră de la ROMATSA: „Având în vedere cele mai sus prezentate şi proiecţiile financiare negative pentru perioada 2017-2019, vă propunem să fiţi de acord cu păstrarea la dispoziţia ROMATSA a sumei aflată în contul "Rezultat reportat", respectiv suma de 39.705,837 mii lei pentru acoperirea pierderilor prognozate pentru anii 2017-2019 şi pentru buna desfăşurare a activităţii regiei". Din păcate, situaţia de la ROMATSA este explozivă şi controlorii de trafic ameninţă că vor intră din nou în grevă, însă, de când Cuc-ul lui Bădălău este ministrul Transporturilor pe drumurile din România nu se mai circulă, ci se zboară cu cântec! Iar când vara a venit/Cip cirip, cirip cip pa/De cântat a osenit Cucu şi pupăza!

Ion Teleanu

 

Comentarii

Adauga un comentariu

Adauga comentariu

Nume*

Comentariu